bilantul verii

De cinci luni ma uit din terasa la trecatori care fotografiaza casa, fac tururi «de muzeu» cu necunoscuti de pe strada, ma las agatata de ciudati care imi pun intrebari aberante legate de costuri, primesc telefoane in care cu greu si nu intotdeauna reusesc sa-i fac sa priceapa ca nu este un hotel sau o pensiune «cum le place», ca nu au cum sa vina cu masina, ca nu am locuri de parcare, pleaca oaspeti entuziasmati, pleaca oaspeti nemultumiti. Primesc mesaje contradictorii : e prea scump, e prea ieftin, e prea sofisticat, nu sunt conditii, vrem in aripa noua, nu vrem decat in casa veche …
De cinci luni experimentez interesul curiosilor si al curajosilor care au parcurs traseul complet si incerc sa stabilesc in continuare cum se poate salva o casa veche, unde sunt instrumentele care sa o aduca la viata.

Continui sa nu ma pot obisnui ca traiesc intr-o lume de oameni in care experimentul este privit cu neincredere iar riscul este asumat ca fatalitate si abia dupa ce s-a dezvelit de toate invelisurile moi in care le imbraca eul disperat sa nu se raneasca cumva.
Ceea ce lipseste se cheama etuziasm, insa este adevarat, entuziasmul este la limita intelepciunii.
Dar daca esti entuziast de ceva anume? Daca iti plac casele vechi atat de mult incat iti pierzi timpul invatand despre ele si apoi atat de mult incat satul sa vorbesti singur te apuci sa faci ceva , constient ca nimic din ce se va face nu va fi perfect sau dus la capat
… este experiment si exista riscuri.
Pe ce criterii consideri rezultatul unui experiment de arhitectura reusit ? Din punct de vedere tehnic experimentul este reusit, fara indoiala produsul este functional; dar din punct de vedere al vietii produsului in timp, cum poate supravietui lipsei de ierarhie, intr-o masa de aberatii decorative si cocioabe betonate care nu sunt nici ieftine, nici rapide? Cum poate supravetui lipsei de interes pentru experiment si groazei consumatorului de a parcurge si a apropria un spatiu alternativ cu conotatii culturale - poate e o teapa, dar in ce consta ea ?!

Inainte de a posta mi s-a spus ca textul este in trendul zilei : intrebari fundamentale despre a fi sau a nu fi. Pot sa spun ca sigur nu astept raspunsuri. Textul este doar bilantul acestei veri din viata mea si poate pe undeva reflexia spaimei adanc reprimate ca experimentul continua si trebuie sa-l parcurg in continuare … incerc sa-mi regasesc entuziasmul.

parcul stiut de toti IOR

Parcul stiut de toti IOR, acum numit AICuza?! - pentru ca exista o traditie a administratiei romanesti sa distruga memoria locului, buna sau rea - s-a facut frumos. S-au toaletat copacii, s-a pus gazon care se intretine, s-au pus bude, locuri de joaca pentru copii si altele pentru adolscenti, s-au facut amenajari de calitate cu alei noi si belvederi, s-au plantat scumpeturi, s-a angajat o firma de paza si protectie care patruleaza cu nu stiu cate echipaje zi si noapte, intr-un cuvant o placere sa te plimbi.
Si azi dimineata m-am hotarat sa-mi fac mie si lui Toc o placere nevinovata si pana se raceste cafeaua sa dam o raita prin parc. Trebuia sa trec doar strada.
Gresit. Era actiune. Politia comunitara impreuna cu politia capitalei ii prindeau pe infractorii care incalcau HCLMB243/2005. Nu o stiti ? Eu stiam vag anumite amendamente pe care le aplic oricum la bunul simt, dar acum mi-a intrat bine in cap. Intr-un cuvant dupa ce m-am asezat pe o banca, cu Toc care misuna cuminte in jurul meu si molfaia niste fire de iarba, au aparut un el si o ea de la politia comunitara. S-au prezentat in stilul sec in care nu retii niciodata numele si fara nici o explicatie mi-au cerut buletinul. Nu-l aveam. Aveam lesa cainelui si ce intrase intr-un buzunar. Am intrebat de ce ? « Ha ! » (adica o fac pe proasta in traducere), mi s-a explicat ca i-am ignorat (probabil ca trecusem pe langa ei pe alee si nu sufar de sindromul « vine politia »), ca las cainele liber, ca face parte din rasa cainilor agresivi (Toc agresiv!!! si e corcitura cu acte) ca nu am material de strangere a fecalelor cainelui (oare trebuia sa am o roaba cu lopata ? ca sa se vada !). Adica eu nu stiu HCLMB, ca e din 2005! Nu ! - le-am spus, am intrat pe poarta mare a parcului, nu prin gard si nu am vazut nici un afis in care sa specifice care sunt regulile de plimbare prin parc ! Adica, mi se spune (cucoana se credea partea isteata a cuplului comunitar) daca va plimbati cu masina pe autostrada trebuie sa aveti afise cu regulile de circulatie ? Doamna – ii raspund - pentru condusul unei masinii se ia un permis ; cand o sa avem permise de plimbat in parc nu o sa fie nevoie sa anuntati regulile locale. Cine are permisul de plimbat in parc stie si regulile. Le-a sarit basca ! Nu m-am enervat ca nu-mi bausem cafeaua, m-a apucat asa o lehamite si i-am intrebat ce se intampla daca nu le dau datele mele personale si ce se intampla daca le dau. Vroiam sa-mi stiu drepturile. Le-a sarit basca rau de tot! Toc daca a vazut ca e rost de discutie, lui ii plac discutiile, s-a asezat langa noi in iarba urmarind interesat dialogul. Conform HCLMB243 nu are voie in iarba. Eu ma bucuram oarecum ca le-a sarit mustarul si am continuat : dar daca cineva le da date false ? S-au suparat. Mi s-a explicat ca ma iau la sectie, ca ma gasesc oriunde, ca ma amendeaza fara numar etc. Intre timp, probabil urmarind de la distanta si vazand ca cei doi au intalnit o opozitie periculoasa, a aparut si o patrula de politie (2). Acum erau patru. Unul a ramas putin in uma sa imprastie curiosii care incepusera sa incetineasca pasul cand treceau pe langa noi. Domnul politist se vedea ca are carte si e prelucrat. Haideti doamna, ca nu se intampla nimic, luati un avertisment. Vai ce caine frumos si cuminte. Cati ani are ? 10 ! Si eu am avut unul. A murit la 15. Ia uite, stie sa dea si laba! Politistul se ocupa de Toc, care il rasplateste cu gimbuslucurile care le stie. Eu intre timp ma ocup de comunitari, carora decid pana la urma sa le spun numele. Cand sa le spun si numarul de buletin sunt intrerupta autoritar : numele parintilor ! Poftim ? Acum ma enervez un pic si decid : stiti ceva, daca sunteti politie va dau codul numeric personal si va descurcati (stiam ce inseamna ;-). Iar i-am enervat ! Continui sa fiu in avantaj. Politistul continua sa se ocupe de Toc si Toc de el. Doamna trebuie sa sune la sectie sa-mi verifice codul. De nervi dicteaza de trei ori numarul gresit. Eu astept. Toc se joaca cu politia. Intre timp apar doua doamne in varsta cu un catelus in lesa. Domnilor politisti ? Vrem niste informatii ! Se poate ? Da doamna, ce s-a intamplat ? Vrem sa stim daca e adevarat ca nu mai avem voie sa ne plimbam cainii in parc ? O mica pauza cu coada ochiului la mine. Eu sunt miloasa de data asta, nu zic nimic. Si nu se asteptau. Iar i-am avut! Da doamna, conform H... nu aveti voie decat pe alei cu cainii in lesa, nu in iarba. Dar cine a facut legea asta, numai legi proaste !... puteti sa-i lasati liberi doar in ingradirile special amenajate ! Dar, protesteaza doamnele, acolo e foarte murdar, nu sunt banci, nu e umbra, stim ca nu e vina dvs. dar nu putem sa mergem acolo. Aveau un catelus alb, samponat, ca o jucarie. Eu ma felicit ca nici nu mi-a trecut vreo data prin cap sa duc cainele acolo. Intre timp doamna de la politia comunitara ma identifica. Aha, stati in sectorul 4 ! Da, zic eu. Pai ziceati ca stati aici la doi pasi. Stau si aici, ii raspund. Am vazut cum a inghitit intrebarea : de ce umblati in parcurile din sectorul 3, ce in 4 nu sunt parcuri ? Eu oricum as fi avut raspuns si pentru asta. Urma sa citez din domnul Negoita de la campania de acum 6 ani cred: « bucurestenii isi vor petrece concediile in sectorul 3 ». Toc dupa ce a mirosit urma pudelului s-a intoars la politist care mangaia bine. Urmeaza o negociere intre cei doi comunitari implicati. Politistul imi face semn sa stau linistita. Am primit AVERTISMENT pe o hartie roz ca nu tineam cainele in lesa. Si ca pot sa fac contestatie daca vreau ca ei au plansa. Ce aveti ? Plansa! Imi spune omul de data asta si imi agita un aparat foto in fata. Nu l-ati vazut, ranjeste. Ba da, am vazut, zic eu. Avem plansa cu cainele in iarba, asa ca puteti sa faceti contestatie cat vreti! Abia am semnat, ii spun eu, ca nu am obiectii, de ce sa fac contestatie ? Usoara uluire pe fata lui ! Oricum uita in maxim 20 de secunde. Mi s-a mai explicat amar de catre cuplul politenesc ca « vorba dulce mult aduce ». Adica sa nu mai fac misto, sau ce ? Politistul simpatic isi ia la revedere de la Toc.
Plec si eu cam intoarsa pe dos. Imi iese imediat in cale un nene de la firma de paza. Ce v-au facut doamna ? V-au amendat ? Descopar ca am fost o mica vedeta urmarita de paparazzi printre copaci. Ii spun da, de ciuda. Clatina amarat din cap si se indeparteaza. Apare - am vazut pentru prima oara in IOR - o broscuta testoasa de apa, marisoara, pe marginea malului. Ii transmit telepatic « dispari ca nu e voie ». Si m-a ascultat, s-a dus inapoi in apa.

Conform H... nu e voie pe iarba pentru nici o fiinta patrupeda sau bibeda (la melci nu se specifica), nu e voie cu bicicleta, nu e voie sa te bagi in apa, nu e voie sa faci plaja, nu e voie sa faci topless, nu e voie cu rolele sau cu placa, nu e voie sa faci picnic ....